Cum putea un astfel de eveniment să devină o tragedie națională
Dorința turistului de a vedea muntele și zăpada este de foarte înțeles, însă de aici și până la ,,sării” gardul și a încălca legea, ai putea spune că este cale lungă.
Ei bine pentru unii nu este deloc cale lungă să încalci legea, mai ales în țara lu’ ,,merge și așa”

Unde ? Când ? Ce ?
Vorbim aici despre evenimentul avalanșă care s-a petrecut sâmbătă în data de 04 februarie 2023 pe Transfăgărășan în zona Cabanei Capra.
Ei bine aceea cabană se află pe un sector unde circulația este restricționată.
Restricție de drum
Ce înseamnă acest lucru?
Ei bine până la km 104 , zona Piscul Negru, circulația rutieră se închide în perioada 30 octombrie și până la aproximativ 30 mai anul următor ( în funcție de cum se topește zăpada).
Această restricție de circulație pentru unii face sens, mai ales pentru cei prinși în avalanșa de acum câteva zile, însă pentru alții nu face sens, tot pentru cei prinși în avalanșa de acum 2 zile.
Există această restricție de mai bine de 30 de ani, însă nimeni nu a considerat, cum de altfel ar fi și normal, că ar trebui explicată adliteram fiecărui cetățean în parte.

Drept urmare, așa cum e românul, fâșneț și descurcăreț, a ales să nu respecte legislația rutieră, care îi spunea clar, că acel segment este un segment de drum închis!
Oare de ce?!
FIX pentru avalanșa de sâmbătă, care nu se mai întâmplase aproape niciodată, dar pentru care acea restricție făcea cel mai mare sens.
Nerespectarea acelei restricții a dus la popularea unei cabane , mai exact Cabana Capra cu 57 de turiști conform acestei știri . Dintre acești turiști un număr de aproximativ 15 persoane reprezentau personal administrativ al cabanei respectiv.
Era sau nu zonă turistică de iarnă ?
Acest număr de personal al cabanei, ne indică că restul persoanelor, turiști în speță, nu făcea o pură întâmplare să se afle acolo, ba mai mult, se aflau acolo contra-cost cu rezervări de locație în avans.
Promovarea zonei respective, ca fiind o zonă turistică montană de iarnă, o apreciez a fii o greșeală!
Acea zonă nu se află în vreo stațiune turistică, și evenimentul de sâmbătă ne confirmă foarte clar și de ce.
Numărul mare de persoane surprinse de această avalanșă a dus și la activarea unui număr considerabil de salvatori montani, ce au format rapid o echipă de salvare.
Această operațiune de salvare o putem considera nejustificată, dacă legea ar fi fost respectată!
Această lege, cea care a decis închiderea respectivului sector de drum, a fost concepută fix pentru a preîntâmpina astfel de evenimente ce pot deveni tragedii într-o fracțiune de secundă.
De ce era deschisă Cabana Capra
Turismul de pe Valea Argeșului s-a dezvoltat destul de haotic și agresiv în ultimii 15 ani, obiectivul principal fiind profitul financiar.

Cabana respectivă funcționa se pare la capacitate maximă, ceea ce ar trebui să ridice anumite semne de întrebare autorităților.
Personal cred că respectiva cabană ar fi trebuit să funcționeze la capacitate minimă, cu un personal restrâns de 2-3 persoane, și maxim ca un adăpost de urgență pentru turiștii aflați în drumeții montane, la pas.
Există într-adevăr și turism montan de iarnă, drumeții prin zone ne frecventate turistic, însă acelea sunt de obicei accesate de către turiști echipați serios în acest sens ( vezi aici ce kit îți recomand pentru drumeție ), și ș-așa și aceștia pot fi luați prin surprindere!
Cu BMW -ul pe munte?
Pentru unii practicarea sporturilor extreme presupune o abilitate înnăscută, însă pentru alții a ajunge cu un BMW , un SUV în creierii munților presupune un act de inconștiență pe care îl putem percepe la fel ca pe un sport extrem realizat de neprofesioniști și fără nici un minim de pregătire sau responsabilitate.
Acest lucru ne arată un profil al turistului român, care adoptă cele mai sinistre moduri de a își petrece timpul.

Mihai Morar, cu toată stima, și cu toate pozele pe care le-ai făcut acolo.
Mai mult sau mai puțin frumoase, nu aveai ce să cauți acolo cu mașina!
Nu te mai supăra că lumea te-a pus la zid! Ai ajuns acolo ,, sărind ” o barieră.

Cum a ajuns Mihai Morar acolo la Cabana Capra, pentru niste poze frumoase pentru insta numai el știe! Cert este că prin simplu său mândru afișaj că a fost acolo, evident cu mașina, ne arată ce înseamnă o persoană publică care nu înțelege că era bine să accepte că a greșit!
Acceptarea unei greșeli, ar fi însemnat multă educație pentru mulți alți habarniști… însă când adopția varianta să contești orbește aici este o problemă…
Să fie oare Mihai Morar un model bun ca persoană publică sau nu ?
În timpul săptămânii stă mândru cu SUV-ul său strălucitor pe 2 benzi de circulație.
Mihai nu te supăra, nu aveai ce căuta acolo cu mașina!!!! Las-o așa…
Benzi pe care le blochează, în fața școlii pentru a își prelua plodul!
În weekend, se grăbește nebunește prin satele noastre amărâte pentru a bifa mersul la munte cu familia prețioasă!
Iresponsabilitate – A cui ?
Acest egoism meltean, ne arată cât de abrazivi suntem ca oameni.
Superficiali și iresponsabili si pentru propria familie.
Proprii membri de care ar trebui să avem grijă ca de ochii din cap ( mă refer aici la melteanul suprem CAP de Familie).
Să apreciezi că tu poți să te duci la o Cabană de munte, într-o zonă unde alegi în mod deliberat să ocolești bariera, și borna de beton pusă pe mijlocul drumului, este precum ai trece cu mașina la traversarea căii ferate printre bariere… nu că nu ar fi ceva des întâlnit, asta zic…
De data asta nu a venit trenul , ci a venit avalanșa.
Modul ăsta de abordare turistică în teniși și tocuri, SUV-uri și alte Coupe-uri ar trebui cuprinse într-un ghid (almanah) de AȘA NU se merge la munte!
Tragedia – Avertisement
Se putea întâmpla o tragedie?!
Ei bine se putea întâmpla o mare tragedie, pe care o țară întreagă nu ar fi putut-o uita vreodată.
Doar un mega noroc a fost ca acest eveniment să nu lase victime si decese în urma lui.
Poate că acest avertisment îi va informa mai bine pe alții care aveau în plan să facă același lucru.
SAU
Poate că nu … habar nu am
Asigurarea CASCO
Din ce am văzut pe acolo prin poze, erau totuși niște mașini de seamă.
Primul gând care mi-a trecut prin minte după stereotipul posesorului cu astfel de practici, a fost cel legat de asigurări.

Nu pot să nu mă gândesc că printre cei suprinși în eveniment nimeni nu va emite pretenții către asiguratorul său privire la decontarea daunei prin CASCO.
Ei bine, este posibil ca nimeni să nu fie despăgubit!
De ce ?
Pentru că evenimentul să întâmplat într-o zona unde mașinile aveau accesul restricționat ,deci cu încălcarea regulilor de circulație. aspect ce poate duce la încălcarea poliței emise de asigurator.
Contravenția
Din ziare am aflat că toți cei care au ajuns la respectiva cabană cu autoturismul, au fost sancționați contravențional pentru circulația pe drumuri cu acces restricționat, cu amendă de 1160 de lei, și suspendarea permisului pentru 60 de zile.
Astăzi în emisiunea de la Radio am văzut o grămadă de persoane mișcate în mod deranjat.
Deranj dat de faptul că au fost învinuite persoanele care au ajuns acolo cu mașina….
O ipocrizie mai mare nici că se putea….
Au ajuns acolo încălcând legea! Ce poate fi așa de greu de înțeles?!!
Au apărut și scuze ca domne, nu știau că este închis drumul….
2 răspunsuri