De ce nu m-am înțeles eu cu acest smartphone Samsung Galaxy Flip Z3
Alegerea
Evident că alegerea acestui model am făcut-o pe imboldul dat designul care încerca să îmi aducă puțin aminte de vechile telefoane Samsung cu clapeta precum cel din poza de aici
Asta a fost ultimul meu model cu clapeta de la Samsung, și pe vremea aia in 2005 a fost ceva contemporan.
Ei bine, cred că împins de nostalgie i-am dat o șansă și lui Samsung Z Flip 3, insa îți spun de pe acum că numa dat pe spate mai mult de o luna…
Designul
E clar că e ,,altceva”…la prima vedere, asta pentru că ulterior se dovedește a fi un compromis pe drumul spre perfecțiune.
Șasiul acestui telefon este unul remarcabil, solid și ferm pentru un astfel de telefon pliabil.
Finisajul este precum la toata gama S, aranjat și diplomat.
Mi-au mai plăcut, modul cum au integrat camera de pe spate încă este și discreta, dar și cu spirit promt.
Eu am avut modelul pe o culoare de vedere ( parcă verde mint), nimic sofisticat.
Acum, designul asta își arăta pe alocuri și mici sacrificii,cum ar fi la balama.
Cei de la SAMSUNG au declarat sus și tare, că au realizat una din cele mai ,,strong” balamale.
Cred că nici nu as putea sa ii contrazic…
Obiectivul loc era să facă o balama mega rezistenta, dar care însă în toată povestea asta a unui device mega frumos, nu prea făcea parte din aceași poveste.
Flexibilitatea Samsung Galaxy Z Flip 3
Aici au apărut primele mele nemulțumiri…
Cu toate că intuitiv ai fi presupus că ar fi un telefon foarte flexibil.
Ba chiar am făcut greșeala să îl compar cu modelul antic…
Ei bine nu…
Din punctul meu de vedere, partea superioară, să îi zicem clapetă, în asociere cu modelul vechi, dar care de fapt e jumătate de telefon, se deschidea foarte greu.
Nu prea îl poți deschide cu mâna așa cum ar veni intuitiv, și asta datorită unei balamale foarte bine construita, însă nu este o balama cu aruncare.
Mi-ar fi plăcut o balama, care să te ajute mai ales la deschidere, când de cele mai multe ori vei face asta cu o singura mana….
Cred eu că aici, mai este de lucrat, și este și normal, pentru că sa nu uităm că până la urmă se pliază un ecran, nu cum doua bucăți plastic… .
Este un proces destul de complicat sa faci un astfel de telefon, și este probabil ca in viitor sa fie mai multe upgrade uri care sa redea aceasta flexibilitate.
Ecranul lui Samsung Galaxy Z Flip 3
Mai îngust decât la alte smartphone-uri, nu știu cu ce să compar, dar proporția era de o dimensiune diferită fata de alte modele clasice.
Ecranul avea o margine perimetrală ce avea rolul să îl protejeze la momentul când este pliat, și era destul de evidentă
Ei bine ce mă deranjat pe mine la ecran a fost zona de pliere.
Ok ok, e de înțeles că acolo se pliază un material, e logic, însă ma deranja în primul rând atunci când ecranul era stins sau cu luminozitatea scazută, dar și la touchscreen….
Când ecranul era aprins și cu o luminozitate buna, uneori era insesizabilă, însă o simțeai la atingere.
Bateria
Ei bine bateria acestui model este una mai mică 3300 mAh, concepută așa după două aspecte:
– dimensiunea redusa a telefonului
– dar și modul diferit de utilizare unde se presupune că ar trebui sa stea cu ecranul mai puțin aprins
Deci sa nu aveți așteptări foarte mari la baterie… Este una foarte modestă, care foarte puțin probabil să vă țină toată ziua ….
Concluzie
E un telefon care atrage privirile fără doar și poate, însă sigur doar asta vrem de la un smartphone?
Vezi review-ul meu despre Xiaomi M10 T Pro – aici
Un răspuns